Pantofi alergare montana The North Face Ultra MT


Creat ca urmas al lui Ultra Guide - model apreciat si purtat de multi trail runneri-, The North Face Ultra MT a fost un pantof asteptat cu foarte multa curiozitate in lumea alergatorilor. La prima vedere se poate observa ca Ultra MT are un design "nervos" - cu un drop agresiv de 8mm -, si, mai ales, ca aduce binisor cu Salomon Speedcross :)

pantof_ultra

Pantoful vine atat in varianta pentru barbati, cat si in cea pentru femei. Modelul pentru barbati are 3 variante de culori (galben/negru, negru/rosu, negru/portocaliu), iar cel pentru femei doar 2 (gri/roz, verde/gri). Culorile sunt destul de vii, dar cu siguranta isi vor mai pierde din intensitate imediat dupa prima alergare pe poteca de trail.

pantofi_culori

Talpa Vibram MegaGrip, desi putin rigida, asigura o aderenta foarte buna pe poteca de trail (indiferent de conditiile meteo), iar varful pantofului beneficiaza de protectie sporita printr-o bucata solida de cauciuc, astfel ca poti ataca in viteza maxima coborarile.

Pantoful este bine ventilat prin zonele largi de material Ultra Air Mesh. Asta inseamna ca transpiratia si umezeala vor fi eliminate rapid, reducand riscul de a face basici. Daca tot am pomenit in inceputul articolului de asemanarea cu Speedcross, putem spune ca, fata de acesta, varful pantofului la Ultra MT este ceva mai spatios (si iertator cu unghiile tale).

Ultra MT este un pantof bine inchegat, destul de usor, realizat din materiale care isi vor dovedi rezistenta in timp. Ar fi fost utila si o varianta cu membrana impermeabila sau macar rezistenta la apa. Putem spune ca ne-ar fi placut si un sistem de inchidere de genul Quicklace, sireturile actuale nu sunt foarte practice, mai ales daca se imbiba de noroi. Poate ca vom vedea aceste imbunatatiri la modelul de anul viitor. Pana atunci, ne bucuram de Ultra MT, asa cum este, adica un pantof reusit, numai bun pentru alergari si catarari tehnice pe teren noroios si alunecos.

pantofi3

The North Face Ultra MT poate fi achizionat de aici. Livrarea si primul schimb sunt gratuite ;)