Ce ne luăm cu noi când mergem cu cortul?


asdcsa21344vds

Pentru că ne place aventura iar o ieșire cu cortul nu înseamnă o simplă plimbare până în Poiana Cerbului sau lângă Cabana Diham, avem nevoie de anumite accesorii ca să fim siguri că ne vom întoarce cu bine la civilizație.

Astfel, pentru a face călătoria mai ușoară și mai plăcută, noi am alcătuit o listă cu ce ar trebui să avem în ruscac atunci când plecăm în expediție cu cortul.

Întâmplarea a făcut ca zilele astea la Summermag să punem mâna pe niște lucruri tare frumușele de la Light My Fire, Travel Lunch și Trakmates dar și bine cunoscutul brand ceh Pinguin.

Ce mâncăm?

Poate că vânătoarea de veverițe nu a avut mare succes iar vânatul căprioarelor cu arme din paleolitic nu e chiar ceea ce cauți în natură, e timpul să te gândești la următoarea cea mai bună alternativă.

Pachetelele cu mâncare semi-preparată de la Travellunch ar putea să fie dubla ta salvare pe trasee fiindcă e ușoară și nu în ultimul rând gustoasă, ceea ce sigur va impresiona partenera sau partenerul de aventură când îți va vedea skill-ul de bucătar aventurier.

Recomandarea noastră în prepararea acestor mese este să evitați focul de tabără și să optați pentru o metodă mai controlată pentru a încălzi apa. Puteți lua cu voi un arzător micuț și o butelie care sunt ideale atât pentru mâncare cât și pentru pregătit ceaiul și cafeaua.

Cum mâncăm?

Nimic nu se compară cu o masă bună în fața cortului la sfârșitul unui traseu lung. Și pentru a face experiența cât mai plăcută, niște ustensile ușoare ne vor ajuta să transformăm gustarea de seară într-o veritabilă cină ca la un restaurant avangardist.

Acest lucru poate fi ușor de făcut dacă avem la îndemână un Spork (spoon + fork) dintr-un material ușor pentru a nu fi nevoiți să cărăm în spate argintăria mamei.

De asemenea și un set de recipiente în care putem încălzi mâncarea și chiar găti poate să ne vină foarte la îndemână. Iar pentru cei ce vor să aibă o experiență mai autentică, pot opta și pentru un amnar cu care să poată porni focul fără a se folosi de brichetă sau chibrit.

Cum ne protejăm de elemente?

Acum avem stomăcelele pline și a început o nebunie de tornadă iar noi suntem plecați pe coclauri de abia știm să ne regăsim, mai ales pe hărmălaia ce se întâmplă în jurul nostru iar cortul nu e cea mai rapidă alternativă. Norocul face că cei de la Trekmates au construit un refugiu în caz de necaz care ne poate proteja până trece furtuna.

În turele scurte de obicei o pelerină de ploaie e sufiucientă alături de o husă care să ne țină uscate actele și echipamentele electronice.

De asemenea, să nu uităm husa pentru rucsac si sacul protector pentru sacul de dormit fiindcă nimic nu se compară cu somnul într-un sac ud.

Ploaia din prima seară a trecut dar următoarea noapte urmează a doua parte de distracție. O tură sănătoasă de țânțari! Dar stați fără grijă fiindcă plasele portabile pentru țânțari sunt aici pentru a vă proteja atât sacul de bivuac (dacă e cazul) dar și fața atunci când vă aventurați prin păduri dese și întunecoase!

    M-am rătăcit!

    Când te aventurezi în sălbăticie, inevitabil vei păți să te și rătăcești uneori.

    În cazul în care nu mai știi cum se ajunge acasă, o busolă îți va putea fi de folos pentru a te orienta dar și o hartă păstrată uscată.

    Atunci când se întâmplă să petreci noaptea rătăcit și probabil umed (ca să fie tot pachetul complet), un cuțit de supraviețuire îți va fi de folos pentru a putea porni un foc și să îți tai ce mai ai nevoie.

    Dacă situația e gravă de tot și ai nevoie să supraviețuiești mai multe zile, un multi tool îți va veni la îndemână alături de puțin cablu sau paracord pentru a plasa niște capcane (veverițele vor părea din ce în ce mai apetisante). Și nu uita să ai cu tine și o furcă de prăjit. E ultra ușoară, se curăță ușor, te ține departe de boli și infecții și vei putea prăji mâncarea mult mai ușor deasupra focului.

     

    Ieșitul în natură e poate una din cele mai plăcute activități pe care le putem întreține fiindcă ne pune în contact cu noi înșine și ne ajută să ne redescoperim. Și atâta timp cât ne luăm cu noi un minimum de precauții putem transforma o excursie obișnuită în cea mai frumoasă și interesantă aventură.